Designerii de rochii de mireasă 2020 oferă idei îndrăznețe pentru cele care și-au planificat să fie mirese anul viitor.
Se pare că va fi anul perfect pentru viitoarele mirese care își doresc o rochie de mireasă deosebită.

Designerii internaționali de rochii și accesorii pentru nuntă au adus adevărate opere de artă în visele viitoarelor mirese și pe podiumurile de modă din toamna anului 2019. Au fost redate câteva dintre cele mai mari tendințe ale anului viitor: rochii cu cristale, materiale șifonate, rochii cu mâneci lungi, decolteuri adânci, imprimeuri florale dar și rochii din dantelă inspirate de Kate Middleton. Rochiile de mireasă se îndepărtează tot mai mult de stilul tradițional de nuntă și apar tot mai multe look-uri fresh.
Mireasa anului 2020 va fi așa cum vrea ea să fie: boemă, controversată, atipică sau traditionalistă, în rochie diafană sau în salopetă albă cu accente androgine. Iată care sunt tendințele de rochii de mireasă pentru anul 2020.
Cuprins
Aplicațiile florale 3D – printre elementele-vedetă ale acestui sezon
Pentru viitoarele mirese care iubesc stilul romantic, aplicațiile florale 3D oferă un look boem și dramatic. Accente supradimensionate sau aplicații delicate, permit oricărei mirese să înflorească. Aplicațiile florale 3D fac din rochia clasică un adevărat spectacol.

Rochii de mireasa cu pelerină
Designerii propun renunțarea la voal sau trenă în schimbul unei pelerine deosebite pentru că în fiecare mireasă se găsește o mică prințesă, reinterpretarea Albei ca Zăpada. Sunt recomandate, în general mireselor care optează pentru perioade reci: toamna târzie sau iarna și pot fi in diverse mărimi: lungi, medii sau mini.

Rochii de mireasa 2020 cu jachete sau capă
Pelerina nu se potrivește cu stilul? Pentru femeile cu fire mai rebelă designerii ne propun jachete pentru a le purta peste rochia de mireasă în perioadele mai răcoroase ale anului. Este posibil să mai porți jacheta și după nuntă, în alte combinații vestimentare.


Forma mânecilor este reinterpretată și adusă în actualitate
Mânecile sunt aduse în contemporan oferind un plus de autenticitate. Alături de o rochie spectaculoasă sau o rochie în linii simple, mânecile reprezintă detaliul sofisticat ce scoate orice rochie din anonimat.

Volum fără bariere pentru apariții spectaculoase
Designerii au ales să se joace cu volumele, transparențele și suprapunerile. Acest sezon aduce în prim plan detalii îndrăznețe, iconice și tăieturi asimetrice. Acum ai ocazia să ieși din tipare și să îți exprimi personalitatea exuberantă. Volumele exagerate și formele extravagante dau, cu siguranță, personalitate rochiei clasice. O rochie de mireasă bogată, cu fustă dublă amplifică silueta și subliniază linia corpului, iar broderiile fine conferă rochiei un farmec feminin. Mai mult decât atât, trena maiestuoasă te duce cu gândul la o poveste.


Rochii de mireasă cu design clasic
Pentru persoanele care preferă simplitatea, care vor să aibă un look simplu, dar modern, designerii propun aceste rochii absolut impresionante. Este stilul minimalist al anilor ’90. Un look clasic nu înseamnă un look banal. Mai degrabă este atemporal și frumos, iar dacă mai este și îmbunătățit cu accesorii la modă veți avea garanția unei rochii de mireasă elegante și fermecătoare.

Rochii de mireasă cu pietre prețioase
La polul opus, tendințele anului 2020 ne aduc în prim plan și rochii strălucitoare, accesorizate cu pietre, paiete sau cristale. Se folosesc, de asemenea, centuri sau curele din pietre pentru a sublinia talia și pentru a înfrumuseța ținuta.
Rochiile cu bijuterii prețioase sunt printre cele mai căutate în acest an, fiind considerate a face parte din colecțiile luxuriante și sofisticate ale celor mai mari designeri. Fie că miresele aleg un model de rochie de mireasă stil prințesă sau o rochie stil sirenă , acest nou trend cu aplicații de pietre, paiete și mărgele oferă ținutei o notă de eleganță și rafinament.

Decolteul în V
Puterea decolteului, element reinventat dă o notă de sexy, dar in același timp dă putere și asumare femeii care îl poartă. Acest tip de decolteu se pretează și pentru cele cu bustul mai generos, dar și pentru cele cu un bust timid. Este un decolteu care pune foarte bine în evidență formele feminine și denotă multă senzualitate. Totuși, pentru a purta un astfel de decolteu, trebuie să aveți grijă ca pielea din zona respectivă să fie bine îngrijită, să nu vă treziți în ziua nunții cu tot felul de iritații sau pete. Totodată, acest decolteu necesită și mult curaj și o persoană cu multă încredere în propriile atuuri.


Accente masculine – Pantaloni de mireasă
Ceea ce este interesant în ceea ce privește pantalonii de mireasă este că toate acele tăieturi senzuale și materiale prețioase, au aproape întotdeauna o notă de masculinitate. Acelea dintre voi care nu-și doresc să adopte la nunta lor tocmai imaginea de mireasă clasică pot alege salopeta. Croiala masculină se menține și anul viitor, reușind să infuzeze o anumită duritate ținutelor îngerești destinate mireselor. Designerii speră să devină din ce în ce mai populară.


Rochii de mireasă de lungime medie și rochii de mireasă mini
Rochia de mireasă cu lungime medie își are originile în anii ’50, fiind inspirată de Audrey Hepburn. Se adresează mireselor care își doresc un look clasic, dar în același timp în tendințe prin reinventarea stilului rochiilor de lungime medie pentru mirese.
La rochiile mini, picioarele miresei sunt la vedere. Acest stil care a început timid cu rochiile de lungime medie i-a făcut pe creatorii de modă să dorească să dezvăluie mai mult din silueta unei mirese. Rochiile scurte de mireasă sunt deosebite și parcă au ceva aparte.

Tendințele în modă le vor fi sursă de inspirație viitoarelor mirese în găsirea rochiei de nuntă perfecte! Succes!