Care sunt rochiile de mireasă clasice?

 

Dacă ești genul de mireasă organizată, trebuie să iei în considerare faptul că pe lista ta cu lucruri de făcut (faimoasa “to do list”) trebuie neapărat să notezi ca prioritate achiziționarea rochiei de mireasă. Cu cât amâni mai mult această decizie, cu atât mai dificil se va dovedi. Iar în ultima vreme, tendințele indică faptul că femeile caută rochii de mireasă simple și elegante.

Rochia clasică mereu la modă
Rochia clasică mereu la modă

Ce înseamnă look-ul clasic la rochiile de mireasă?

Miresele moderne uită adesea de farmecul atemporal al unei rochii de mireasă clasice. Pentru femeile de orice vârstă și pentru orice tematică s-ar afla în spatele pregătirilor de nuntă, modelele de rochii de mireasă clasică sunt una dintre cele mai sigure alegeri când vine vorba de ziua nunții. Rochia nu este însă singurul detaliu care determină starea de spirit și imaginea viitoarei mirese.

Este în primul rând important să se înțeleagă ce înseamnă rochia de mireasă clasică și cât de restrictiv este acest concept. Nu există un singur model de rochii de mireasă clasice ce elimină din start orice alte variante. Doar pentru că o rochie vaporoasă, cu trenă, este considerată clasică nu înseamnă că o rochie mult mai simplă și mai subtilă nu se poate încadra în aceeași categorie.

Look-ul clasic este mai degrabă un mix de detalii considerate clasice. Detaliile  nu se demodează cu timpul și contribuie la un aspect de o eleganță rafinată, perfectă pentru orice vârstă, stil sau personalitate.

Caută mix-ul ideal
Caută mix-ul ideal

Comoditatea

Un aspect important când vine vorba de rochia de mireasă este cel legat de comoditate. În cele mai multe cazuri este singura ținută pe care o vei purta la evenimentul vieții tale.

Așa că ține cont de faptul că nu trebuie să te lași păcălită de prima impresie. Rochia de mireasă poate părea comodă la început. Dar nu poți să fii convinsă de acest lucru decât după ce o probezi de câteva ori. Iar pentru a fi sigură că ai luat decizia cea mai buna, poți ruga o prietenă (ideal, una care a trecut prin această etapă) să te însoțească.

Mergi la probă
Mergi la probă

baner rochiidemireasatimisoara 2

Materialul

Comoditatea unei rochii este influențată și de materialul ales pentru confecționarea sa. Astfel, dacă acesta este unul greoi, este firesc ca purtarea rochiei să nu fie tocmai un lucru ușor de realizat.

Calitatea materialului contează
Calitatea materialului contează

Bugetul

Indiferent cât de mult ți-ar plăcea o rochie, dacă nu ai bugetul necesar pentru a o achiziționa, nu are rost să te amăgești. Nu proba rochii care depășesc bugetul stabilit.
Trebuie să gândești realist și să te orientezi spre un model pe care ți-l permiți. Ține cont de faptul că trebuie să păstrezi bani și pentru pantofi și accesorii.

Stabilește prețul maxim pentru rochie
Stabilește prețul maxim pentru rochie

Culoarea

Când se vorbește de clasic, primul gând este acela al unei rochii de alb pur care complementează orice tip de piele și orice culoare de ochi. În cultura occidentală, albul este atribuit purității și tinerelor care părăsesc casa părintească și viața de necăsătorită pentru a își întemeia o familie.
Acesta nu este întotdeauna cazul în nunțile moderne. Albul s-a păstrat în rândul preferințelor rămânând opțiunea clasică indiferent de modelul rochiei de mireasă alese. Este, totuși bine de știut că rochiile de culoarea fildeșului sunt considerate chiar mai aproape de imaginea clasică a miresei. Este valabilă de sute de ani. Se va păstra, cel mai probabil și pe viitor acest alb mai puțin strălucitor. Ivory este nuanța de alb puțin mai închisă.

Culoarea ivory
Culoarea ivory

Lungimea

Indiferent că rochia este una de prințesă, voluminoasă sau, dimpotrivă, cu o croială aproape dreaptă, clasic înseamnă până la pământ. Rochiile cu decupaje, care arată picioarele sau care au lungimi inegale în față și în spate se îndepărtează de aspectul clasic. Acestea trec în categoria alegerilor îndrăznețe care se potrivesc doar unor anumite tipuri de femei cu personalitate puternică și foarte mult curaj.

Rochie lungă
Rochia lungă

Corsetul

Corsetul este un alt element al rochiei clasice ce nu poate fi înlocuit de variantele moderne de design, precum cele în layere, spre exemplu. Corsetul clasic este cel fără bretele, care lasă umerii goi și gâtul la vedere. Zona gâtului și a umerilor este considerată una de o senzualitate seducătoare, o parte a frumuseții unei femei arareori pusă la fel de bine în evidență ca atunci când se poartă una dintre modelele de rochii de mireasă clasice.

Corsetul simplu mereu la modă
Corsetul simplu mereu la modă

Accesoriile și părul

În mod normal, accesoriile și părul trebuie să fie simple, pentru a nu distrage atenția de la rochie și frumusețea naturală a miresei. Totul, inclusiv machiajul trebuie să fie subtil, părul fiind de preferință strâns într-un coc clasic, ce lasă atenția să cadă pe zona feței și pe trăsături. Totuși, miresele care aleg modele de rochii de mireasă clasice tind să le combine cu accesorii sau o coafura mai îndrăznețe pentru a nu cădea în banal sau a nu se afișa cu o ținută prea previzibilă. Astfel, un look clasic poate fi combinat cu bijuterii, pantofi sau accesorii de păr în culori vii ce pot adăuga un plus de modern și îndrăzneală ținutei.

O idee îndrăzneață
O idee îndrăzneață

 

 

Lasă un comentariu